Ridzi, emotia si teama

Doamna Ridzi a aparut ieri in emisiunea domnului Ciutacu, pozand in membrul PDL perfect. De ce spun asta? Pentru ca ori de cate ori era intrebata de PDL, de Basescu, de fata lui Basescu, de Udrea, aceasta a adoptat o pozitie protectoare, batandu-se cu pumnu in piept ca partidul mai are un viitor (si poate mai are, dat fiind faptul ca domnul Basescu nu se lasa inlaturat cu una cu doua). In ceea ce priveste dosarul penal al stimatei doamne, incercarea de a "arunca mata" cum s-ar spune poate fi eficienta, poate fi si adevarata, vom lasa "institutiile statului de drept" sa decida.
Ceea ce mi s-a parut trasa de par este explicatia doamnei cu privire la mandatul de percheziie informatica, aceasta sustinand ca a oferit toate informatiile necesare accesarii contului personal, insa trebuie mentionat faptul ca nu este aceelasi lucru cu o eventuala perchezitie, care ar presupune ridicare calculatoarelor folosite in perioada respectiva pentru a se "sapa" in hard disk.
Explicatiile cu privire la evolutia legii pensiilor nu s-au lasat mai prejos, dumneaei explicand ca domnul Base a analizat realitatea socio-economica si ca acesta ar fi motivul pentru care nu a promulgat-o, ba mai mult "ne garanteaza" ca nu se sperie de suspendare. Un pic patetic...
Un singur lucru am apreciat, pe langa prezenta dumneaei in fata domnului Ciutacu, si anume faptul ca a dat dovada de caracter, bineinteles puctand acest lucru in final in cazul in care nu a sesizat cineva acest lucru. Notiunea de "curva politica" insumeaza foarte multe elemente dintre care si navetismul politic. In ceea ce o priveste pe doamna in cauza, se remarca totusi consecventa politica, insasi dumneaei explicand ca a "a crescut si s-a format" in interiorul partidului din care face parte de 14 ani.
Incercarea dumneaei de a explica greselile cu privire la consilieri nu tocmai de buna credinta si la comunicarea deficitara din timpul scandalului, mi se pare putin patetica. Din momentul in care acceptia conducerea unui minister, trebuie sa iti asumi evident responsabilitatea nu doar beneficiile, si acest lucru nu se poate face decat prin profesionalism. Sa vii si sa spui acum ca nu ai stiu in cine sa ai incredere pentru ca nu aveai o echipa, sau ca echipa a fost "carpita", mi se pare o scuza si nimic mai mult, iar la un asemenea nivel "imi cer scuze, am gresit" nu cred ca este tocmai o portita de iesire.
Doamna Ridzi...................
Domnule Ciutacu, jos palaria!
P.S: incadrarea acestui post la "asa nu" s-a facut doar datorita asocierii cu persoana, si nu datorita prestatiei.

Copiii de la Cighid: supravietuitori ai vechiului regim, "luptatori" ai actualului

http://stirileprotv.ro/stiri/social/romania-te-iubesc-supravietuitorii-de-la-cighid-invata-sa-traiasca.html
http://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc-chighid-lagarul-de-exterminare-a-copiilor-cu-handicap.html
In zilele ce tocmai au trecut, s-a discutat intens despre Ceausesti si despre cum le mergea romanilor in perioada respectiva. Subiectele au fost discutate pe fondul deshumarii domnului si doamnei Nicolae si Elena Ceausescu dar si datorita faptului ca in urma unor sondaje, 40% dintre romani au declarat ca le era mai bine inainte de '89. Prin urmare cele doua s-au impletit perfect si s-a aprofundat subiectul din toate punctele de vedere. Pe fondul acestor discutii, mi-am adus aminte de un documentar pe care il vazusem la un moment dat, in care era era preentat "Lagarul Copiilor" de la Cighid (vezi linkul de mai sus). Mai exista un documentar si mai amplu, in care se abordeaza situatia femeilor pe timpul regimului comunist din perspectiva Decretului 707, prin care se interzicea avortul si in care sprea final se prezinta aceasta realitate tragica a celor declarati "irecuperabili" si trimisi la Cighid.
Motivul pentru care scriu aceste randuri este ca am fost impresionata de interviurile luate unor patru supravietuitori, pentru ca acei copii trimisi la Cighid erau condamnati la moarte. Acesti patru supravietuitori au avut odata sansa ca a venit revolutia si au fost salvati si a doua oara nesansa ca revolutia nu a adus in tara asta decat acest regim. Pentru ei sansa la viata a fost de nepretuit insa in prezent ii costa scump. Dintre cei patru doar o fata a reusit sa se ridice foarte putin, doi baieti se confrunta zi de zi cu ignoranta si batjocora oamenilor, iar o alta fata traieste intr-o masina si nu reuseste sa se pune pe picioare.
Daca tot li s-a dat o sansa la viata, si daca tot luptam asiduu contra comunismului, de ce nu li se da o sansa si la o viata mai usoara? Ei sunt deopotriva victime ale fostului regim, si totodata victime ale actualului regim. De ce asa?

Scrisoare catre domnul T. Basescu

Am de facut o confesiune: v-am votat, domnule Basescu! Si in prezent contemplez la streangul (din balconul meu de 5 metri patrati) care de la zi la zi capata o culoare mai imbietoare, si ma gandesc din ce in ce mai serios la momentul in care se va potrivi ca accesoriu... la gatul meu!
De ce asa domnule Basescu?
Sa va spun un secret: si tatal meu este navigator si mi-e sila de aceasta meserie. Sau nu, mai bine spus de ceea ce inseamna meseria: departe de casa, fara familie, cu "niscaiva" pericole... inteleg sa marcheze un om dar inteleg sa ii dea si de gandit... cu privire la ceea ce e important in viata, de exemplu. Sau poate si dumneavoastra la aceiasi concluzie ati ajuns insa nu generealizand, ci mai...limitat: "Mai, io zic ca in viata ca sa fiu fericit, tre' sa-mi fie (numai) mie bine". Zis si facut... Ati calcat pe cadavre sa ajungeti sus, si pentru ca ramasese un sentiment strain sa mai reveniti cu picioarele pe pamant, calcati in continuare fara nici o remuscare cu o singura schimbare: deja cred ca au ajuns oseminte. Si zambiti! Doar ati ajuns unde v-ati propus.
Am ascultat-o pe EBA (numele e de inspiratie J.Lo?) cum vorbea despre regretul ca nu a crescut langa taticul ei. Nici eu! Dar eu, tot fara tatic am invatat sa scriu si sa citesc (si nu doar Cosmopolitan). Aaa... si nu am 100.000 de euro la purtator ca sa defilez mai nou prin centrul vechi al capitalei... sau Cannes. Suntem diferite ce sa spun.
Nu am sa continui cu rugamiti lamentabile pentru ca nu va pasa. Ati demonstrat-o deseori fara nici un fel de remuscare. Dar recunosc nici mie nu-mi pasa de dumneavoastra. Da, sufar enorm de pe urma masurilor, dar nu am sa schimb si nu am sa fac nimic din ceea ce cred. Si cred ca nu sunteti nepotrivit pentru tara asta, pentru ca in tara in care sunteti presedinte se vorbeste despre cum se descurca oamenii si nu despre cum razbat (formularea nu-mi apartine), despre cum bunicii mor de foame si de frig in casa lor, si despre cum protejatii dumneavoastra isi mai ridica o vila. Si da, am sa fac tot ce imi sta in putere sa contribui la o schimbare. Acum ciulesc bine urechile si ma informez, mai mult nu am ce sa fac. Am gresit, acum tac si ... ingurgitez.
Trebuie sa va multumesc pentru ceva in schimb (sa-i dam Cezarului, ce-i al Cezarului): de cand va bateti joc in asemenea hal, mi-am deschis apetitul pentru politica. Aveam alte ifose in cap pana in prezent, chiar foarte interesante (din punctul meu de vedere, evident) dar subit am schimbat macazul ca sa nu ajung sa simt cum imi paraie oasele sub pantofii dumneavoastra "da firma".
Si sa inchei, nu va salut si nu va stimez...
P.S: Respectul se castiga, nu se cere, nu se impune.

DEDICATIE:


Banc:
Se duce un crestin la biserica pentru a se marturisi.
Preotul: - Spune fiule, ce te apasa?!
Crestinul: - Parinte, mi-am inselat nevasta...
Preotul: - Nu-i nimic fiule, Dumnezeu le iarta pe toate!
Crestinul: - Dar parinte, am mai si furat!
Preotul: - Nu-i nimic fiule, vremuri grele. Dumnezeu intelege!
Crestinul: - Si parinte... am votat cu Basescu!
Preotul: - Fiule, 10 Ave Maria si Agheasma Mare

Nou vs. demodat

Aproape toata lumea are acces la calculator. Spun aproape toata lumea pentru ca exista in tara noastra multe satucuri unde copiii nu au descoperit lumea internetului. Insa cred ca vorbim insa de exceptii. Printre cei care insa care nu fac parte din aceasta categorie restransa, se numara si baietandrii si domnisorelele de pana in 18 ani, care nu stiu sa vorbeasca limba romana corect, sa scrie nici nu se mai pune problema(a se vedea rezultatele bacalaureatului de anul acesta) si care au decretat ca virgula, cratima si apostroful nu isi au rostul in scriere. De la "instant messages (IM)" transmise cu ajutorul deja celebrului messenger, pana la mesajele trimise cu ajutorul telefoanelor mobile, adolescentii de astazi au un limbaj propriu. Perfect, sa mai dezvolte o noua limba din punctul meu de vedere, dar asta ar fi cam greu, insa grav este ca nici pe cea oficiala nu o stapanesc.
Ceea ce ma mai amuza copios referindu-ma la acest tip de limbaj, este si modul inventiv de altfel, de a scrie folosind diferite simboluri si uneori chiar cifre. Genul acesta de "arta" internauta ma duce cu gandul la graffiti. Poate e exagerata comparatia (mai ales ca pentru un graffiti, trebuie sa iesi din casa, implicit sa faci un minim de efort fizic), insa adolescentii se intrec in a-si stiliza pe cat mai mult posibil numele sau "nickname-urile" folosind aceste simboluri. De exemplu: ☆' L∂ℓ∂ '☆ PiSoY, ღ♥LaDy LoVeღ♥, ★►YoNutZ◄★™ ♦♥ShoCK♥♦™, etc. Nu vreau sa fac pe lupul moralist, este o simpla observatie si promit, ca nu cumva sa raman in urma cu evolutia "artei" sa acord mai multa atentie modului meu de exprimare si scriere "not trendy".
Pana una alta, poate ca sunt eu o demodata si in acest context, nu se potriveste mai bine altceva decat:

Dumnezeu sa o odihneasca!

Ieri, 14.07.2010, a incetat din viata Madalina Manole. O voce incredibila, artista, sotie, mama. Am urmarit, si ieri si azi toate interviurile, declaratiile celor apropiati, si intr-adevar gestul pare fara logica. Nu suntem in masura sa o judecam deci, tot ce ne ramane de facut este sa spunem: "Dumnezeu sa o odihneasca!"
Cu privire la toate declaratiile facute, am o singura observatie, pentru ca in rest, socul este atat de mare incat orice comentariu este de prisos. Nu am cunoscut omul Madalina Manole, ci artistul, si nu imi pot permite nici un fel de afirmatie cu privire la felul in care a inteles sa incheie socotelile cu viata. Acea observatie se refera la tentativa artistilor care in prezent nu mai sunt promovati, de a veni in fata publicului si de a declara ca motivul sinuciderii doamnei Madalinei este acela ca radiourile nu vroiau sa ii mai promoveze muzica. De ce spun asta? Pentru ca in situatia in care se afla doamna Madalina Manole, de sotie fericita, proaspata mamica (dupa multe eforturi depuse in acest sens) si pana la urma dupa o cariera stralucita, nu cred ca putea sa recurga la un asemenea gest si mai ales sa distruga in asa hal pe cei din jurul ei, doar pentru ca s-a confruntat cu refuzul radiourilor de a a-i difuza muzica. Oricum toate comentariile sunt doar speculatii, nu vom sti niciodata ceea ce a trait in acele momente, si deci ar trebui sa ne raportam la datele pe care le avem. In conditii normale (presupunand ca nu suferise o evolutie nefireasca din punct de vedere psihologic) un asemenea gest nu se justifica. Ca urmare a acestui fapt, nu inteleg de ce se promoveaza atat de mult ideea artistilor dati uitarii, si promovarea non valorilor care au drept atuuri doar tineretea si vulgaritatea (ceea ce ar putea face obiectul unei alte discutii) din moment ce aceasta problema este veche de cand lumea si nu e de actualitate numai in tara noastra. Oricine ajunge sus, la un moment dat coboara, mai lent sau mai abrupt, regula in orice domeniu.
Prin urmare, cred ca opinii exprimate in acest sens in presa in ultima perioada au la baza doua motive: artistii care se simt si ei lasati la o parte si care incearca sa "bata fierul cat e cald" pe aceasta moneda, si pe de alta parte presa, care este in cautare de senzational si care ar dramatiza (chiar si mai mult decat este in sine povestea de dramatica, daca e posibil), pentru ca "asta se cumpara". Exemple in acest sens: declaratia domnului Gheorghe Gheorghiu in cadrul emisiunii "Acces Direct", sustinut intr-un mare fel de Catalin Crisan in aceelasi context si "investigatia" CanCan, ce posteaza un titlu ce parca sugereaza ca ziarul cu pricina lanseaza o teorie SOC.
Mi se pare fara rost un asemenea demers din partea artistilor care se lanseaza in asemenea discutii cu un asmenea prilej tragic si ma intreb de ce nu isi pastreaza energiile pentru a aduce un ultim omagiu sincer damnei Madalina Manole. Intentia acestui articol nu este acela de a condamna un asemenea demers, ci de a condamna incercare de a se aduce la cunostinta publicului drama acestor artisti, dandu-se o legatura de cauzalitate intre aceasta realitate cruda si motivul sinuciderii "Fetei cu parul de foc".
Condoleante familiei si inca o data "Dumnezeu sa o odihneasca"!

Dulce ironie...

Spitalul nr.9, camera de urgente. Asistenta alearga pe holuri si "da buzna" in camera de urgente. "Domunule doctor, un baiat tocmai a venit cu traumatisme grave...accident de masina, il pierdem, e nevoie de dumneavoastra". Doctorul a privit-o pasiv, a muscat tigara si a intrebat: "Parintii au venit?". "Nu", a raspuns asistenta sec. "Perfuzii..si vin si eu. Anunta-ma cand vin parintii!". Asistenta iesi si se auzeau pasii grabiti care se indepartau. Doctorul nu se clinti si avea o expresie atat de calma incat, doar privindu-l aveai impresia ca s-a si rezolvat.
5 minute mai tarziu...
"Domnule doctor, baiatul a intrat in coma! Il pierdem". "Au venit parintii? Intelege trebuie sa le explic una, alta...daca ei nu se intereseaza..." Asistenta parasi umila cabinetul si privea debusolata in gol. I se parea ca o bucata din grinda sub care statea se desprinsese si tocmai vedea cum se prabuseste asupra ei fara ca ea sa faca un pas. Rasufla si incepu sa alerge pe coridor spre camera baiatului. Ajunsa la patul acestuia e anuntata ca functiile vitale au incetat si ca este deja prea tarziu... Asistenta inlemni... Incuviinta din cap si pleca...
Baiatul era fiul doctorului!
(Povestea mi-a fost relatata ca fiind adevarata...In ce masura este "adevarat" acest lucru, nu stiu dar promit sa cercetez si sa revin cu detalii)
Intrebarea mea e simpla: de ce sa te afunzi intr-o mocirla a sistemului? De ce sa nu fii vertical, sa nu ai ce sa iti reprosezi si sa pui capul linistit pe perna? De ce nu asa?

Pentru cei ce va condamna din mormant...

http://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg&feature=related

Curand vom merge la plimbare, nud?

Nu inteleg domnisoarele zilelor noastre, care au depasit varsta de 20 de ani(ca sa putem presupune ca au si ceva minte in cap), cum se pot afisa in public cu urmatoara tinuta: rochie cu spatele gol, scurta si cu decolteu...Intrebarea fireasca este: care-i rochia? dar mai ales, ce acopera? Uneori, privesc melancolica la pozele Micului Paris, si mai ales in cele in care se intreved siluete ale doamnelor cochete, iesite la plimbare pe bulevard. Si cand spun ca se intrevad siluetele, nu spun ca erau imbracate cu rochii "See through", sau cu lenjeria intima la vedere. "Piti" si "Coca", sunt la tot pasul. Unii ar putea sa imi reproseze ca prin acest articol dovedesc o oarecare superficialitate. Ce treaba are vesmantul cu ce ai in cap. Dar eu cred ca de cele mai multe ori merg mana-n mana!
De ce nu decent? De ce simplu? De ce nu clasic? ok, de acord ca trebuie sa evoluam, ca "moda se mai schimba(asa-i cu fetele de azi)" dar e trist cand involueaza, cand nu mai exprima nimic decat vulgaritate...

Unele rani nu se vindeca niciodata!

Povestea aceasta este despre o fata care a avut curajul sa mearga mai departe chiar daca viata ei a insemnat doar suferinta, lacrimi si durere. Are un aspect de baietel blond, cu ochii caprui, de inaltime medie si tras ca prin inel. Nu e feminina deloc, dar are un suflet mare, si numai ea stie cata suferinta a putut ascunde in sufletul ei de copil ani la randul.
Am copilarit cu ea, in fata blocului, pentru ca in alta parte nu aveam unde si calculatorul nu era la moda. Alergam, jucam "ascunselea", ne mai rupeam cate un picior, dar eram cu totii copii si nu aveam griji. Nu aveam noi griji, pentru ca ea a stiut de mica ce inseamna sa te apese cate ceva mereu. Intr-una din acele zile, stand cu totii la povesti pe o bancuta veche, si ruginita, am fost martori fara voie, la o scena cumplita, cu tipete, bataie si multe lacrimi. Fara voie am amutit si ascultam cum se spageau acele voci stridente in linistea subit lasata. "Va rog, spuneti ceva!" a zis cu lacrimi in ochi fata cu aspect de baiat, de care va povesteam ami devreme. Statea sa rabfneasca de durere si rusine ca noi, prietenii ei asistam la ceea ce ea asista zilnic. Era mandra si nu vorbea despre problemele ei. Dar acea zi, a marcat-o. Mandria era singurul lucru care ii ramasese si aceea ii fusese luata de aceeleasi urlete pe care le detesta si cu care, fara voia ei, crestea zilnic.
Copiii isi dadeau coate iar ea strangea din dinti si nu scotea un sunet.
Anii a trecut si am vazut-o mai rar pe la casa parinteasca. Scandalurile insa erau regulate. Cand insa am reintalnit-o intamplator, am intrebat-o ce mai face, cu ce se ocupa, genul de discutie pe care il au doua persoane atunci cand nu s-au vazut de mult timp. Iar ea m-a informat cu foate multa mandrie in glas ca este la facultate, ca are si un loc de munca si ca urmeaza sa se casatoreasca. "Jos palaria", mi-am spus si drumurile noastre s-au despartit din nou.
Casa ei parinteasca se afla pe aceeiasi strada pe care locuiesc si eu, si nu la foarte mare departare. Scandalurile sunt la oridinea zilei si in prezent, dar in sinea mea ma bucur ca fata respectiva a reusit sa plece, sa nu se lase doborata de copilaria ei aproape inexistenta. Ea a vazut in parintii ei un exemplu: exemplul de "asa nu" si l-a urmat cu sfintenie. Intr-adevar, parintii ei sunt oameni fara carte, simpli, cu obiceiul bauturii, scandalagii...Femeia este exagerat de slaba, fara dinti in gura, cu ochii parca scosi din orbite si mereu bolnavicios de alba la fata. Barbatul este inalt, la fel de slab, dar in putere. Are fata mult imbatranita dar corpul atletic si ochii la fel de umflati.

12.07.2010
Ora:09.18
Din casa cu gard ruginit de tabla se aude sunetul de sticle care se sparg sistematic in valtoarea unor tipete indescifrabile. Femeia tipa si acuza!

Ora:13.24
Vecinii vin ingroziti la gardul familiei certarete sa linisteasca spiritele. Este un haos total si fata lor este sunata. In momentul in care ii aud vocea cei doi par sa se linisteasca si ii explica pe rand motivele de cearta. In momentul in care s-a oprit conversatia, haosul reincepe. Niciunul nu mai vrea sa auda de celalalt iar mama tipa ca din gura de sarpe ca sotul ei nu o lasa sa traiasca.

0ra:18.21
Femeia urla iar vocea barbatului incearca sa o acopere. Lumea a renuntat sa ii mai calmeze in vreun fel si s-a retras. Discutiile nu contenesc pana tarziu in noapte...
Este o alta zi din viata lor, si asa era o alta zi din viata acelei copile. Dar ea a stiut si a putut mai mult de atat.

De ce oare sunt oameni atata de preocupati de propria persoana, de propriile vicii incat nu pot realiza ca exista in jurul lor cei care au nevoie de ei, cei care fara voia sunt acolo, langa ei, si nu au unde sa se retraga, intr-un colt al lor, si sa uite de toate? Nu e caz singular si din nefericire,nu va fi nici ultimul. Dar e un caz fericit in circumstantele date, daca ne referim strict la aceasta fata care poate da oricand si oricui o lectie de viata!