Unele rani nu se vindeca niciodata!

Povestea aceasta este despre o fata care a avut curajul sa mearga mai departe chiar daca viata ei a insemnat doar suferinta, lacrimi si durere. Are un aspect de baietel blond, cu ochii caprui, de inaltime medie si tras ca prin inel. Nu e feminina deloc, dar are un suflet mare, si numai ea stie cata suferinta a putut ascunde in sufletul ei de copil ani la randul.
Am copilarit cu ea, in fata blocului, pentru ca in alta parte nu aveam unde si calculatorul nu era la moda. Alergam, jucam "ascunselea", ne mai rupeam cate un picior, dar eram cu totii copii si nu aveam griji. Nu aveam noi griji, pentru ca ea a stiut de mica ce inseamna sa te apese cate ceva mereu. Intr-una din acele zile, stand cu totii la povesti pe o bancuta veche, si ruginita, am fost martori fara voie, la o scena cumplita, cu tipete, bataie si multe lacrimi. Fara voie am amutit si ascultam cum se spageau acele voci stridente in linistea subit lasata. "Va rog, spuneti ceva!" a zis cu lacrimi in ochi fata cu aspect de baiat, de care va povesteam ami devreme. Statea sa rabfneasca de durere si rusine ca noi, prietenii ei asistam la ceea ce ea asista zilnic. Era mandra si nu vorbea despre problemele ei. Dar acea zi, a marcat-o. Mandria era singurul lucru care ii ramasese si aceea ii fusese luata de aceeleasi urlete pe care le detesta si cu care, fara voia ei, crestea zilnic.
Copiii isi dadeau coate iar ea strangea din dinti si nu scotea un sunet.
Anii a trecut si am vazut-o mai rar pe la casa parinteasca. Scandalurile insa erau regulate. Cand insa am reintalnit-o intamplator, am intrebat-o ce mai face, cu ce se ocupa, genul de discutie pe care il au doua persoane atunci cand nu s-au vazut de mult timp. Iar ea m-a informat cu foate multa mandrie in glas ca este la facultate, ca are si un loc de munca si ca urmeaza sa se casatoreasca. "Jos palaria", mi-am spus si drumurile noastre s-au despartit din nou.
Casa ei parinteasca se afla pe aceeiasi strada pe care locuiesc si eu, si nu la foarte mare departare. Scandalurile sunt la oridinea zilei si in prezent, dar in sinea mea ma bucur ca fata respectiva a reusit sa plece, sa nu se lase doborata de copilaria ei aproape inexistenta. Ea a vazut in parintii ei un exemplu: exemplul de "asa nu" si l-a urmat cu sfintenie. Intr-adevar, parintii ei sunt oameni fara carte, simpli, cu obiceiul bauturii, scandalagii...Femeia este exagerat de slaba, fara dinti in gura, cu ochii parca scosi din orbite si mereu bolnavicios de alba la fata. Barbatul este inalt, la fel de slab, dar in putere. Are fata mult imbatranita dar corpul atletic si ochii la fel de umflati.

12.07.2010
Ora:09.18
Din casa cu gard ruginit de tabla se aude sunetul de sticle care se sparg sistematic in valtoarea unor tipete indescifrabile. Femeia tipa si acuza!

Ora:13.24
Vecinii vin ingroziti la gardul familiei certarete sa linisteasca spiritele. Este un haos total si fata lor este sunata. In momentul in care ii aud vocea cei doi par sa se linisteasca si ii explica pe rand motivele de cearta. In momentul in care s-a oprit conversatia, haosul reincepe. Niciunul nu mai vrea sa auda de celalalt iar mama tipa ca din gura de sarpe ca sotul ei nu o lasa sa traiasca.

0ra:18.21
Femeia urla iar vocea barbatului incearca sa o acopere. Lumea a renuntat sa ii mai calmeze in vreun fel si s-a retras. Discutiile nu contenesc pana tarziu in noapte...
Este o alta zi din viata lor, si asa era o alta zi din viata acelei copile. Dar ea a stiut si a putut mai mult de atat.

De ce oare sunt oameni atata de preocupati de propria persoana, de propriile vicii incat nu pot realiza ca exista in jurul lor cei care au nevoie de ei, cei care fara voia sunt acolo, langa ei, si nu au unde sa se retraga, intr-un colt al lor, si sa uite de toate? Nu e caz singular si din nefericire,nu va fi nici ultimul. Dar e un caz fericit in circumstantele date, daca ne referim strict la aceasta fata care poate da oricand si oricui o lectie de viata!